Poliţiştii au efectuat mai multe controale în zona Marghita - Tutun şi ţigarete artizanale confiscate
Peste 16 kilograme de tutun pentru fumat și țigarete artizanale, deținute ilegal, de administratorul unei societăți, au fost confiscate de polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de polițiști de la Poliția Municipiului Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat, duminică, pe raza circumscripției judiciare Marghita, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei cu produse accizabile. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de persoane, au fost verificate 47 de autovehicule și au fost efectuate controale la 4 societăți comerciale. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 cu amenzi de 17.000 de lei, conform prevederilor OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și alte 4 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amenzi de 1.600 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea a 575,5 lei, bani nefiscalizați. De asemenea, în cadrul acțiunii, a fost constatată o infracțiune. Astfel, polițiștii de investigare a criminalității economice au depistat în flagrant delict un bărbat de 51 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, administrator al unei societăți comerciale, care deținea, în vederea comercializării, într-un local public din Marghita, 16,43 kilograme de tutun pentru fumat, mărunțit, nemarcat, ambalat în 41 de pungi, precum și 180 de țigarete, confecționate artizanal, destinate comercializării. Întreaga cantitate de tutun, precum și țigaretele confecționate artizanal, au fost ridicate în vederea cercetărilor. Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la aproximativ 10.000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, sub aspectul comiterii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 1 kg. de tutun de fumat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.