Poliţiştii de prevenire şi proximitate bihoreni au acţionat în locurile publice aglomerate, pentru a informa cetăţenii despre cum să prevină victimizarea prin infracţiuni de furt.

Miercuri, în intervalul orar 10.30 - 13.00, în Piaţa "Cetate" şi în proximitatea centrului comercial "Crişul" din Municipiul Oradea, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor şi poliţişti de proximitate din cadrul Biroului Poliţiei de Proximitate - Poliţia Municipiului Oradea au derulat activităţi preventive, menite să contribuie la informarea cetăţenilor cu privire la importanţa propriilor atitudini în prevenirea unor infracţiuni de furt. Scopul activităţii preventive, desfăşurată sub sloganul "Nu le face viaţa uşoară infractorilor, un simplu gest te poate scuti de neplăceri!", îl reprezintă informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de autoprotecţie care trebuie adoptate pentru reducerea riscului de victimizare pentru diverse tipuri de criminalitate. Activităţile desfăşurate de poliţişti alături de cetăţeni au fost axate pe trei module, respectiv siguranţa personală, furturile din locuinţe şi furturile din auto. De asemenea, poliţiştii bihoreni au desfăşurat activităţi preventive în unităţi şcolare, pieţe, la asociaţiile de pensionari, asociaţiile de proprietari, în diverse centre comerciale şi alte locuri publice aglomerate din întreg judeţul Bihor. Pe parcursul întâlnirilor cu cetăţenii, au fost prezentate mai multe măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu, fiind subliniată importanţa adoptării unei conduite preventive. De asemenea, au fost oferite celor prezenţi materiale informative şi sfaturi utile pentru a-şi proteja bunurile, astfel încât să nu devină victime ale infracţiunilor de furt. Totodată, poliţiştii bihoreni au introdus în cutiile poştale ale cetăţenilor pliante şi scrisori cu recomandări preventive. Un alt subiect abordat de poliţiştii de prevenire şi proximitate bihoreni a fost prevenirea înşelăciunilor prin metoda "Accidentul", cetăţenii fiind îndemnaţi să manifeste prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic de persoane necunoscute, care pretind a avea anumite funcţii şi le solicită sume de bani sub pretextul că o rudă a lor a fost implicată într-un accident rutier cu victime. Poliţiştii bihoreni au recomandat cetăţenilor ca, în astfel de situaţii, să contacteze de îndată ruda respectivă, pentru a nu deveni victima infracţiunilor de înşelăciune şi să sune la 112.