Poliţiştii au testat mii de şoferi pentru alcool sau droguri - Acţiune de amploare în trafic
Peste nouă mii de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, de polițiștii rutieri bihoreni, în cadrul unei ample acțiuni. Pe parcursul acțiunii, au fost constatate 47 de infracțiuni rutiere și au fost reținute 117 permise de conducere.
În perioada 3 - 8 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică de la Biroul Drumuri Naționale și Europene - Serviciul Rutier, alături de cei din Oradea, Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au derulat o amplă acţiune pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 171 de polițiști bihoreni, au fost testați 9.363 de conducători auto, pentru depistarea prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Pe parcursul celor 6 zile au fost constatate 60 de abateri (din care 13 infracțiuni) privind conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, în 58 de cazuri fiind vorba despre conducere sub influența alcoolului, iar în două cazuri, despre conducere sub influența drogurilor. Au fost constatate, în total, 47 de infracțiuni la regimul rutier, în 19 cazuri fiind vorba despre conducere fără permis, în alte 13 cazuri despre punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în 11 cazuri despre conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, două cazuri despre conducerea unui vehicul sub influenţa substanțelor psihoactive și două alte infracțiuni. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 117 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 43 de certificate de înmatriculare. În cadrul acțiunilor derulate la sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și de ordine publică orădeni au aplicat 243 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 136.055 de lei, au reținut 27 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare. Din totalul sancțiunilor aplicate la sfârșit de săptămână, 125 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 26 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 18 bicicliști, patru pietoni, au fost sancționați doi conducători de vehicule cu tracțiune animală, 19 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate opt depășiri neregulamentare, iar 47 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.