Peste două mii de persoane au fost legitimate și tot atâția conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână. Au fost aplicate peste 395 de sancțiuni contravenționale, reținute 31 de permise de conducere și retrase 55 de certificate de înmatriculare.

 

În perioada 10 – 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat. Acestea au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor. Astfel, la sfârșit de săptămână, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 43 de filtre, în acțiuni fiind implicați 480 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 49 de jandarmi, 59 de polițiști de frontieră, dar și reprezentanți ai altor structuri de aplicare a legii. În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.233 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 2.025 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri. În urma acțiunilor și controalelor desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 395 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 438.620 lei. Totodată, au fost constatate 31 de infracțiuni, dintre care 8 la regimul rutier. Din totalul sancțiunilor, 278 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 176 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 12 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 18 sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 2 pentru depășiri neregulamentare, 4 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor, 9 au fost pentru lipsa ITP, iar 57 sancțiuni au fost pentru alte abateri. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 31 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 55 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. La sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Bihor au fost prezenți și la manifestările culturale, artistice și la evenimentele de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.