Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor şi cei ai Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Oradea, au desfăşurat ieri după-amaiză o activitate preventivă în cadrul campaniei "Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!"

"Acţiunea are ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor de şi din autoturisme. Ea vizează transmiterea de recomandări preventive şi distribuirea materialelor din campanie", ne-a declarat comisar Ioana Indrieş. Pe parcursul activităţii preventive, specialiştii din cadrul structurilor de prevenire le-au prezentat participanţilor aspecte de interes privind furturile de şi din autoturisme, modul în care acţionează hoţii şi măsurile de protecţie pe care le pot lua pentru a nu fi victime ale unor astfel de infracţiuni. Acţiunea s-a desfăşurat simultan în zona centrală şi în cartierul Rogerius în zona străzii Transilvaniei din Oradea, cu participarea unor voluntari ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Bihor.