Aproape 350 de sancțiuni au fost aplicate în doar câteva ore, în județul Bihor, în cadrul unei acțiuni rutiere, cu radare în cascadă, derulată de polițiștii bihoreni, în paralel cu cei clujeni, arădeni și sătmăreni.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, joi, 19 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00 - 20.00, pe DN1, DN76, DN 79 și DN19, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au acționat în paralel cu polițiștii serviciilor rutiere din județele Cluj, Arad și Satu Mare, pentru combaterea excesului de viteză sau a vitezei neadaptate la condițiile de drum, dar și a altor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii au fost angrenați 35 de polițiști de la Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, alături de polițiști de la formațiunile rutiere și de ordine publică din Bihor, fiind utilizate 11 aparate radar, dispuse în cascadă. Dintre cele 343 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 175.560 de lei, aplicate pe cele patru drumuri naționale, în județul Bihor, majoritatea, respectiv 280 de sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare, iar 60 pentru alte abateri săvârșite în trafic. De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au reţinut 9 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare și unul pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric. Au fost oprite din a circula 8 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Unul dintre șoferii opriți de polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene este un bărbat de 51 de ani, din comuna Mădăras, care conducea un autoturism, pe D.N.79, în localitatea Leș, cu viteza de 125 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h. Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 - 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.