Ieri a fost prima zi în care poliţiştii bihoreni şi cei maghiari au patrulat împreună în principalele zone turistice ale euroregiunii Bihor şi Hajdu-Bihar. Acţiunile în oglindă se vor desfăşura pe teritoriile celor două judeţe până pe 21 august.

Începând de ieri, patrule mixte formate din poliţişti români şi maghiari, vor patrula în principalele obiective turistice ale judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar. Patrulele mixte se află la dispoziţia cetăţenilor până la sfârşitul lunii august, în zonele turistice din Bihor şi Hajdu - Bihar, după cum urmează: Hajdúszoboszló / Padiş - Boga - Şuncuiuş - Vadu Crişului. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor a adresat Căpităniei de Poliţie a Judeţului Hajdu - Bihar, Ungaria, invitaţia de a forma două patrule mixte româno - maghiare, care vor activa în zonele turistice ale Bihorului în perioada 18 iulie - 21 august. În acelaşi timp, patru agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Bihorene vor fi prezenţi în staţiunea Hajdúszoboszló din judeţul învecinat din Ungaria. Patrula mixtă din Bihor şi-a început prima zi de activitate în staţiunea Băile Felix. „Este o acţiune pe linie de ordine şi siguranţă publică şi suntem la al patrulea an în care derulăm acest tip de acţiuni comune", a explicat comisarul şef Dorin Sava, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din Bihor. Patrula comună româno - maghiară va acţiona în zona turistică montană - în Parcul Natural Apuseni, zona carstică Padiş şi Valea Boga, precum şi în zona turistică Şuncuiuş - Vadu Crişului, puncte de mare atracţie pentru turiştii maghiari. Profitând de munca în tandem, poliţiştii bihoreni vor avea prilejul să se documenteze despre funcţionarea structurilor Poliţiei Ungare şi îi vor integra în activitatea zilnică pe partenerii maghiari, prezentându-le modul de lucru al Poliţiei Române.