Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, au desfășurat, joi, pe raza judeţelor Arad şi Bihor, acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.


Potrivit unui comunicat transmis de ITPF Oradea, principala activitate a fost axată pe căile de comunicație ce converg dinspre/către punctele de trecere a frontierei cu Republica Ungaria de pe raza județelor Arad și Bihor. Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat cu forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratelor de Poliție Județene Arad şi Bihor, Inspectoratelor Județene de Jandarmi Arad şi Bihor, Serviciul pentru Imigrări al județului Arad și alte instituții (ANAF, Garda de Mediu). În cadrul activității, echipele mixte au verificat - folosind aplicația eDAC - aproximativ 3.400 de persoane, dar și peste 2.340 de mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli și au fost aplicate 211 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 124.500 lei. Totodată, au fost reținute nouăsprezece certificate de înmatriculare și patru permise de conducere. De asemenea, 244 persoane au fost testate cu aparatul etilotest. Astfel de acțiuni în sistem integrat vor avea loc și în perioada următoare, în zona adiacentă frontierei de stat, în scopul combaterii fenomenului infracțional și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.