Dacă în două zile poliţiştii de frontieră au luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară a unui număr de aproximativ 3.000 de români, în ultimele 24 de ore, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea unei călătorii în străinătate, peste 3.150 de români au fost întorşi de la frontieră. Cei mai mulţi români, 2.572 nu deţineau sumele de bani (mijloace de întreţinere) prevăzute în reglementările legale pentru efectuarea unei călătorii în străinătate. De asemenea, 284 de români nu aveau asigurare medicală, 92 au fost depistaţi fără bilet de călătorie dus-întors, şapte nu posedau carte verde pentru autoturismul pe care îl conduceau, iar 211 au fost întorşi de la frontieră din alte motive (inclusiv suspecţi că ar săvârşi acte ilegale în străinătate). Majoritatea cazurilor în care românilor nu li s-a permis continuarea călătoriei (95% din totalul românilor întorşi) au fost înregistrate pe frontiera de Vest - Direcţia Poliţiei de Frontieră Oradea, respectiv în punctele de frontieră de pe raza judeţelor Bihor, Arad şi Satu Mare. Nu mai târziu de miercuri, în jurul orei 19.00, pe direcţia Malaga-Spania, în baza acordului de readmisie încheiat cu ţara noastră, autorităţile spaniole au returnat, cu cursa charter, un număr de 111 români, care au fost depistaţi cu şedere ilegală, practicând munca "la negru". De asemenea, ancheta în cazul autocarelor cu români care nu au putut intra în Spania s-a mutat pe toata frontiera de vest. După ce a fost demisă conducerea Poliţiei de Frontieră Arad, acum a venit rândul poliţiştilor de frontieră bihoreni să răspundă întrebărilor echipelor de control sosite de la Bucureşti. În control se află şi adjunctul inspectorului general al PFR, chestor Neculai Burnici, care evaluează pregătirea profesională a poliţiştilor de frontieră în domeniul aplicării prevederilor legislative în vigoare. Echipele de control din Capitală vor verifica şi rezultatele pe care şefii Direcţiilor Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Oradea le-au obţinut în contracararea emigrării ilegale către spaţiul Schengen.