Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu" din Oradea a găzduit, în premieră, la sfârşit de săptămână, întâlnirea de 15 ani de la absolvirea şcolii a promoţiei de subofiţeri - iulie 1994.

 

Evenimentul a debutat sâmbătă, când a avut loc adunarea foştilor absolvenţi, întâlnirea cu foşti profesori ai Şcolii de Pregătire a Subofiţerilor de Grăniceri „Avram Iancu" Oradea, cu comandantul şcolii, col. (rez) Vasile Anton, prezent şi el la această manifestare. Un moment emoţionant a fost prezentarea filmului cu jurământul militar depus de promoţia de elevi - iulie 1994, precum şi momentul avansării şi înaintării în grad a acestora. Discuţiile cu ocazia reîntâlnirii au continuat sâmbătă la Cercul Militar din Oradea,unde a avut loc o masă festivă, iar duminică a fost organizată o excursie la Peştera Urşilor. „Putem spune că activitatea a avut succesul scontat şi pe viitor ne propunem să continuăm această frumoasă tradiţie, absolvenţii fiind încântaţi de revederea colegilor, unii dintre ei nemaiavând ocazia de a se revedea de la absolvirea şcolii de acum 15 ani", a subliniat comisarul Eugen Micheş, purtătorul de cuvânt al Şcolii.