La urechile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră de la PTF Borş au ajuns, în ultima perioadă, unele zvonuri despre şoferii unor firme de transport internaţional persoane, care încasează sume frumuşele în valută de la pasageri, la înapoierea din ţară. Pretextul? Respectivii bani ar fi fost necesari pentru "sensibilizarea" poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor, dar nu numai. Aceştia erau încasaţi şi sub formă de taxe pentru transportul bagajelor, dar nu se eliberau documente justificative în acest sens. Ca atare, Direcţia Poliţiei de Frontieră şi Direcţia Regională Vamală din Oradea au organizat, în scopul verificării acestor informaţii, o acţiune de înfiltrare a unui angajat într-un autocar aparţinând unei firme din Bucureşti. Acţiunea a avut loc în timp ce maşina efectua un transport internaţional de persoane, în regim de cursă regulată, pe ruta Italia - Bucureşti. Astfel, a ieşit la iveală faptul că trei dintre şoferii de la respectiva firmă, Ion. M. (38 de ani), Dănuţ V. (28 de ani) şi Cătălin G. (40 de ani), ar fi solicitat câte 700 de euro de la 18 pasageri, fără a elibera documente justificative. În urma cercetărilor efectuate în P.T.F. Borş şi a declaraţiilor în scris date de cei trei conducători auto, sumele de bani nu au fost date poliţiştilor de frontieră sau lucrătorilor vamali, banii fiind folosiţi, se pare, în alte scopuri. Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal conducerii firmei, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi continuă efectuarea cercetărilor.