Poliţistul din cadrul DPIR arestat pentru înşelăciune a fost trimis în judecată
Constantin Braşoveanu, poliţistul arestat în luna decembrie a anului trecut după ce a primit de la un om de afaceri orădean 800 de euro, a fost trimis în judecată pentru înşelăciune. Bărbatul, agent principal în cadrul Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă al IPJ Bihor, a pretins iniţial 2000 de euro de la afacerist pentru a-i rezolva un dosar penal fictiv.
Potrivit anchetatorilor, în 10 decembrie 2008, poliţistul a primit de la omul de afaceri 800 de euro, după ce i-a indus acestuia impresia că este cercetat de către poliţia economică şi că l-ar putea ajuta să-şi rezolve problemele dintr-un aşa-zis dosar penal ce ar exista pe numele său. "Partea vătămată, K.A.S., a fost sunat pe telefonul mobil de către inculpat, care i-a propus să se întâlnească de îndată pentru a discuta ceva cu el. După aproximativ 30 de minute, cei doi s-au întâlnit pe Bulevardul Ştefan cel Mare, în apropierea magazinului de mobilă Romeur. Inculpatul l-a întrebat pe partea vătămată dacă ştie că lucrează ca poliţist la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Bihor, iar acesta răspunzându-i afirmativ, inculpatul i-a relatat că, în acea zi, s-a uitat peste dosarele operative de la poliţie care urmează să fie puse în executare a doua zi şi a văzut poza sa şi că dimineaţa urmează să fie ridicat de la domiciliu, deoarece are probleme de natură penală", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Dorel Moţiu. Poliţistul a cerut în schimbul serviciilor sale 800 de euro, sumă pe care a şi primit-o. Din cercetări s-a stabilit că pe rolul IPJ Oradea nu se afla în lucru vreun dosar penal care să-l privească pe afacerist sau societatea ce o administra, că Braşoveanu nu avea nici o atribuţie în soluţionarea nici unui dosar penal şi nu avea ce demersuri să facă. Poliţistul a fost reţinut şi arestat chiar în noaptea în care a primit banii, acţiunea în urma cărora acesta a fost trimis după gratii fiind coordonată chiar de şeful poliţiei bihorene, comisarul şef Liviu Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.