Polițistul orădean prins când spărgea o casă împreună cu fratele său a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. Agentul șef e bănuit că a furat 6.000 de lei și bijuterii.

Pe 24 octombrie, polițistul a cerut şi primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a fura bani dintr-un seif, apoi l-a convins pe fratele său să intre în locuinţă şi să fure bani și bunuri. Cei doi au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după ce au furat 6.000 de lei și bijuterii, informa, la vremea respectivă, DGA.

„Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Structura centrală și SJA Bihor au desfășurat activități specifice într-o cauză penală în care, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, la data de 25.10.2023, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent şef de poliţie în cadrul IPJ Bihor, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat. De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, față de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat”, se arăta în comunicatul de atunci al DGA.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, însă Tribunalul Bihor le-a dat ambilor control judiciar. Parchetul a contestat măsura și marți Curtea de Apel Oradea i-a arestat preventiv pe amândoi pentru 30 de zile.