Pompierii atrag atenţia încă o dată asupra pericolelor! - Tânăr găsit decedat în Lacul Sântimreu
Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața, duminică, în lacul de acumulare din localitatea Sântimreu, comuna Sălard. Pompierii chemaţi în ajutor au găsit victima şi au adus-o la mal, însă, din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Apelul care sesiza faptul că un bărbat, aflat la pescuit, a dispărut în Lacul Sântimreu, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în seara zilei de duminică, 21 august a.c., în jurul orei 19.00. La locul indicat de apelant au fost mobilizate cu operativitate două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, din care un echipaj de căutare–salvare de la înec și un echipaj de pompieri militari paramedici. În urma căutărilor efectuate cu barca, echipamentele și accesoriile din dotare, pompierii au găsit victima, la o adâncime de circa trei metri și au adus-o la mal, însă, din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat. „În acest context, tragem, din nou, un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl implică ignorarea măsurilor specifice de prevenire a înecului, adresându-vă rugămintea de a vă scălda doar în locuri special amenajate pentru înot, de a nu intra în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare și de a evita scăldatul solitar sau pe timp de noapte”, a transmis lt. col. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.