Pompierii bihoreni au intervenit în peste 80 de situații de urgență - Incendii, accidente și salvări de persoane
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au executat, în ultimele zile, 84 de misiuni, intervenind la incendii, accidente sau pentru acordarea primului ajutor calificat.
În minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României, echipajele ISU Bihor au intervenit la 8 incendii, din care: 3 incendii la coșuri de fum, 2 incendii auto, 2 incendii electrice, 1 incendiu provocat de joaca copiilor cu focul; 5 accidente rutiere, o misiune de asanare a muniției neexplodate; 2 acțiuni de salvare a persoanelor și 64 intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transport medical asistat. Printre cele mai complexe misiuni s-a numărat un incendiu izbucnit la anexele gospodărești ale unei locuințe din localitatea Țopa de Sus, comuna Dobrești. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Secției Beiuș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat. În sprijin a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dobrești, pentru asigurarea resurselor suplimentare. Incendiul a afectat trei anexe, în care se aflau: 600 de baloți de paie, 1.000 de baloți de fân, doi porci, aproximativ 20 de păsări, șase iepuri, un tractor și diverse aparate electrice. Pompierii au reușit să salveze casa de locuit a proprietarului și locuințele vecine, împiedicând extinderea flăcărilor la alte construcții. Cauza probabilă a fost un scurtcircuit electric. Un alt incendiu semnificativ s-a produs la un garaj din Valea Crișului, pornit tot de la un scurtcircuit electric. În urma intervenției au ars acoperișului garajului, o motocicletă, un ATV, mai multe cauciucuri și genți de roți, precum și diverse scule electrice. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințele din apropiere. Un incendiu a izbucnit și la o anexă metalică din Girișu de Criș, cauzat de un scurtcircuit electric la o mașină parcată în interior.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Oradea au intervenit rapid, reușind să salveze casa de locuit lipită de anexă. Din nefericire, bunurile depozitate în anexă au fost distruse, reprezentând pierderi materiale semnificative.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.