Luni dimineaţă, pompierii Detaşamentului Marghita au intervenit în localitatea Tria, comuna Derna, pentru scoaterea unei persoane decedate dintr-o fântână din propria gospodărie, adâncă de aproximativ patru metri. Cu ajutorul unor scripeţi şi frânghii pompierii au ridicat la suprafaţă corpul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 70 de ani.

O operaţiune similară a fost desfăşurată în aceeaşi zi, spre amiază, de forţele de intervenţie ale Gărzii de Pompieri Sălard. Aceştia au scos din apă un alt bărbat de 74 de ani, din localitatea Hodoş, înecat în canalul colector al staţiei de epurare a apei. Mai apoi, echipajele de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Salonta au intervenit cu doă autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei locuinţe din Mădăras. „Operaţiunea a durat aproximativ o oră, pompierii reuşind să împiedice propagarea focului la încăperi. Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, s-a soldat cu arderea unei suprafeţe de cca. 100 mp acoperiş din lemn cu învelitoare de plăci bituminoase", spune locotenent Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana. Spre seară, echipajele de pompieri ale Staţiei Aleşd, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Aştileu, au stins un incendiu produs la o gospodărie din Aştileu, cel mai probabil din cauza unui coş de fum deteriorat. „La sosirea forţelor şi mijloacelor de intervenţie, flăcările se manifestau în dormitorul locuinţei. Echipajele de pompieri mobilizate la faţa locului au reuşit să împiedice propagarea focului, limitând pagubele la un fotoliu şi o maşină de cusut. Din fericire, nu au existat persoane rănite", a menţionat Roşca.