Premieră în Bihor - Închisoare pentru ucidere din culpă - Paprika, cinci ani după gratii
Orădeanul Iuliu Kiss, cunoscut în mediul interlop ca "Paprika" şi care, băut fiind, a accidentat mortal cu maşina o tânără şi a rănit grav alte două, în vara anului trecut, în Oradea, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind definitivă şi executorie.
Tragicul eveniment a avut loc anul trecut într-o intersecţie din Oradea, în urma căruia o tânără, Adriana Jurcan, a murit şi alte două au fost grav rănite. Decizia a fost făcută publică ieri, de avocatul Mircea Ursuţa, reprezentantul familiei Jurcan, pe site-ul său. "Prin decizia penală nr. 968/R/25 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis recursurile părţilor civile Jurcan şi cel al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, menţinând încadrarea juridică de ucidere din culpă de către un şofer având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, încadrare reţinută iniţial prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi a aplicat o pedeapsă rezultantă de cinci ani închisoare în regim de executare", a arătat avocatul. Ursuţa a declarat, ieri, că procesul s-a judecat la Cluj-Napoca în urma cererii de strămutare făcută de familia Jurcan după ce, în iarnă, Kiss a fost eliberat de Curtea de Apel Oradea, cu toate că fusese condamnat la închisoare cu executare în primă instanţă, în schimbul unei cauţiuni de 55.000 de lei. Potrivit avocatului Ursuţa, sentinţa de condamnare cu executare pentru ucidere din culpă este o premieră în Bihor în cazul unui accident rutier cu victime. Potrivit acestuia, sentinţa este definitivă şi executorie. Accidentul a avut loc în 11 iunie 2011, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Barcăului, din cartierul orădean Ioşia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism Mercedes cu 160 de kilometri la oră, pe strada Barcăului, a izbit o maşină Tico în care se aflau trei tinere - două surori gemene de 24 de ani şi verişoara lor de 25 de ani - şi care se deplasa pe strada Meşteşugarilor, arteră cu prioritate. În urma impactului, autoturismul Tico a fost proiectat la aproximativ 60 de metri de locul accidentului, lovind un BMW parcat în zonă. Una dintre cele trei tinere, o fată în vârstă de 24 de ani, a murit pe loc, iar celelalte două au fost rănite grav, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.