Preotul Ciprian Mega este suspectat că și-a incendiat singur mașina - Percheziții acasă la preot și la mai mulți apropiați
Polițiștii bihoreni efectuează luni dimineața, cinci percheziții la preotul Ciprian Mega dar și la domiciliile unor persoane, apropiate preotului, suspectate că l-au ajutat pe acesta să-și incendieze autoturismul.
Descinderile, coordonate de procurori, au loc la domiciliul preotului Mega dar și acasă la alte patru persoane. Potrivit unor surse, anchetatorii au probe, inclusiv imagini video, care dovedesc că preotul și-ar fi incediat autoturismul. Mașina preotului orădean Ciprian Mega, suspendat de către Biserica Ortodoxă, a luat foc în timp ce acesta se deplasa spre București, la începutul lunii februarie. Autoturismul a fost cuprins de flăcări pe DN76, în apropiere de localitatea Păntășești.
„Din primele investigații ale polițiștilor a rezultat că, în timpul deplasării, conducătorul autoturismului ar fi simțit miros de fum și ar fi oprit autovehiculul pe partea dreaptă, ulterior manifestându-se incendiul”, se arată într-o informare transmisă, la vremea respectivă, de IPJ Bihor.
Preotul a spus atunci că incidentul în care a fost implicat nu are legătură cu recentele conflicte dintre el și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe. Într-o postare pe rețelele de socializare, Mega a scris că se îndrepta spre București, adăugând că nu crede că incidentul ar fi fost orchestrat ca urmare a conflictului cu episcopul Oradiei.
„Așadar, am toată convingerea că tristul eveniment prin care am trecut nu are nicio legătură cu episcopul Oradiei, nici cu intențiile dumnealui în ceea ce mă privește. Ar fi o nedreptate să-l bănuiască cineva de așa ceva”, a precizat Ciprian Mega.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.