Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis contestaţia primarului suspendat al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, cu privire la măsura preventivă dispusă în cazul său. Edilul a stat în ultimele luni în arest la domiciliu, magistraţii decizând însă acum că acesta poate fi judecat sub control judiciar.

Adrian Domocoş a fost reţinut de DNA Oradea în luna decembrie 2014 pentru fapte de corupţie, tot atunci procurorii solicitând arestarea preventivă a edilului şi a lui Mircea Constantin, administratorul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Magistraţii de la Tribunalul Bihor au decis atunci arestarea pentru 30 de zile a primarului Domocoş, în timp ce administratorul Episcopiei a fost pus în libertate. Ulterior, Domocoş a fost trimis în arest la domiciliu, apoi arestat preventiv din nou, ultimele luni petrecându-le tot în arest la domiciliu. După ce în luna iunie a acestui an judecătorii bihoreni au decis să prelungească această măsură, a arestului la domiciliu, primarul a contestat hotărârea la Înalta Curte, care a admis contestaţia. Potrivit soluţiei, instanţa supremă "înlocuieşte măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile cu începere de la 16 iunie 2015". Judecătorii au dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii şi cu martorii menţionaţi în rechizitoriu; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. Primarul din Beiuş a fost reţinut de DNA Oradea într-un dosar care vizează fapte de corupţie privind un contract încheiat de municipalitate cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea.  Adrian Domocoş este acuzat de luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi deţinerea fără drept a muniţiilor.