Poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai - Barantău au depistat marţi seara un autoturism marca Dacia Logan, an de fabricaţie 2007, înmatriculat în Germania. Autoturismul era condus de cetăţeanul român Vasile R, în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în jud. Constanţa.  „La controlul documentelor, politiştii de frontieră bihoreni au constatat ca atât certificatul de înmatriculare, cât şi numerele de înmatriculare germane aplicate au perioada de valabilitate expirată, fapt pentru care persoana şi mijlocul de transport au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări. În urma lor a rezultat faptul că numerele de înmatriculare aplicate au fost radiate din circulaţie în luna noiembrie 2011", ne-a spus comisar şef Dan Lazăr. Din declaraţiile bărbatului a rezultat faptul că autoturismul a fost achiziţionat dintr-o piaţă de maşini din Polonia contra sumei de 900 euro, el neştiind că autoturismul are numerele expirate, iar certificatul de înmatriculare nu mai este valabil. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit constănţeanului actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.