Jandarmii bihoreni au fost chemaţi în ajutorul agenţilor de pază de la un hypermarket din Oradea după ce aceştia din urmă au observat pe camerele de supraveghere că un bărbat a ascuns sub haine mai multe cartuşe de ţigări. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au început verificările în urma cărora au stabilit că un arădean, având sub haină un ham special confecţionat, a reuşit să introducă în el opt cartuşe de ţigări. Prejudiciul, în valoare totală de 607 lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Jandarmii au întocmit pe numele arădeanului acte procedurale pentru infracţiunea de furt calificat.