Jandarmii bihoreni au executat, la sfârşit de săptămână, o acţiune comună cu AJVPS Bihor în scopul prevenirii şi combaterii braconajului în perioada de prohibiţie în zona localităţii Tămaşda. Pe malul stâng al canalului colector din aceeaşi localitate au fost prinşi trei bărbaţi care pescuiau. Cei trei, doi tineri de 20 de ani şi un bărbat în vârstă de 38 de ani, pescuiau cu şapte undiţe, folosind momeli naturale având în coş 34 de peşti de specii diferite. Jandarmii au întocmit pe numele acestora acte procedurale pentru infracţiunea de pescuit în perioada de prohibiţie.