Procurori și ofițeri ai DGA efectuează cercetări într-un dosar de înșelăciune - Percheziții la Brigada de Operațiuni Speciale Oradea
Ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție și procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au descins, miercuri, la Brigada de Operațiuni Speciale Oradea, de unde au ridicat probe în vederea documentării unor fapte de natură penală, care ar fi fost comise de unii dintre angajați.
Potrivit unor surse, ancheta vizează depunerea unor declarații pe proprie răspundere a unora dintre angajații Brigăzii de Operațiuni Speciale (BOS) Oradea la alte instituții publice cu privire la proprietarii unor mașini. Concret, unii dintre angajații BOS Oradea ar fi declarat în fals că mașinile lor personale ar fi de fapt mașini ale Brigăzii de Operațiuni Speciale. Aceste posibile falsuri privind trecerea mașinilor personale drept mașini oficiale ar fi avut ca scop scutirea acelor angajați de taxele la stat, plata parcărilor și de eventuale amenzi. Joi, DGA a confirmat oficial perchezițiile, reprezentanții instituției transmițând că se efectuează cercetări într-un dosar privind infracțiunea de înșelăciune.
„La data de 26 martie 2025, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au efectuat o percheziție domiciliară la sediul unei instituții din Oradea. Concomitent, au fost puse în aplicare două ordonanțe de predare înscrisuri și obiecte, aflate în posesia altor două instituții publice. În fapt, s-a reținut că, în perioada anilor 2022 – 2024, aproximativ 20 de angajați ai instituției vizate au indus în eroare reprezentanții administrației publice locale, prezentând liste cu autovehicule personale și atestând în mod fals că acestea ar fi autospeciale de serviciu utilizate în activitatea operativă specifică instituției, cu scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste. În prezent, cercetările continuă in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DGA.
Brigada de Operațiuni Speciale este o structură a Poliției, specializată în filaje, interceptări sau localizări.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.