Prostituţia ilegală bagă orădenii-n boală
Alarmant
Aproape în fiecare săptămână, poliţiştii orădeni le "culeg", de pe străzi, pe practicantele celei mai vechi meserii din lume: prostituţia. În timp ce tot mai multă lume militează pentru legiferarea acestei practici şi înfiinţarea bordelurilor, tocmai pentru a preîntâmpina răspândirea bolilor venerice, acestea din urmă "circulă" în libertate prin municipiu, îmbolnăvindu-i pe cei care apelează la serviciile femeilor de stradă...
Joi seara, poliţiştii s-au deplasat, din nou, pe "teren", pentru a le aduna pe prostituate şi a le obliga să se prezinte la un control medical, în vederea depistării potenţialelor boli venerice. E unul dintre puţinele lucruri pe care oamenii legii le pot face. Principala metodă de coerciţie este amenda contravenţională. În subsidiar, deschiderea unui dosar penal.
Acţiunea de joi seara, care a vizat cele şapte "locaţii" în care-şi fac veacul prostituatele din Oradea, s-a "lăsat" cu un singur dosar penal, întocmit lui Veronica P. Pe lângă "autohtone", poliţiştii au descoperit, în Oradea, fete venite să facă sex pe bani din Satu Mare, Timiş, Arad şi Cluj.Celelalte 24 de femei care au fost depistate pe strada Clujului, colţ cu Barierei, Seleuşului, în Piaţa Libertăţii, pe Decebal, lângă benzinăria Mol, pe Podului, colţ cu Ştefan cel Mare, pe Borşului şi pe Matei Corvin, s-au ales cu amenzi contravenţionale, în valoare totală de 22.500.000 de lei. Interesant ar fi de aflat câte dintre ele îşi plătesc amenzile. Pentru că un lucru este cert: veniturile obţinute de "traseiste" nu sunt prea mari, prostituatele orădence mulţumindu-se cu sume mici: între 150.000 şi 500.000 de lei, pentru o partidă de sex, în funcţie de "preferinţele" clientului pentru sex normal, oral sau anal, toate trei modalităţile fiind practicate de cele care se prostituează pe străzile oraşului.
Rezultatele analizelor medicale la care sunt supuse aceste femei sunt de-a dreptul îngrijorătoare: din cele 25 depistate pe stradă joi seara, 12 sunt purtătoare de boli venerice: sifilis şi hepatită de tip "C". Şase sunt însărcinate şi, în ciuda acestui fapt, nu au renunţat să iasă la "produs".
Poliţiştii atrag atenţia celor care ar fi tentaţi să apeleze la serviciile acestor femei că bolile de care suferă sunt transmisibile. Pe cale de consecinţă, cel mai bine ar fi să nu se apeleze la serviciile lor. Pentru că paza bună trece primejdia rea...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.