Două femei au fost rănite grav, marţi, în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Pocola. Viteza neadaptată condiţiilor de drum a fost cauza care a dus la coliziunea frontală a autoturismelor în care se aflau cele două.

 

Potrivit poliţiştilor, accidentul, produs pe DN76, pe raza localităţii Pocola, a avut loc din vina unui beiuşan de 41 de ani, care nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum - ploaie. Maşina condusă de acesta a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus. În urma accidentului rutier, două femei în vârstă de 40, respectiv 41 de ani, pasagere în cele două maşini implicate în coliziune, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost internate în spital. Răni mai puţin grave au suferit şi cei doi conducători auto. Tot marţi, şi tot în Pocola, un alt şofer, în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum - ploaie. Astfel, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a direcţiei sale de deplasare. Un pasager a fost rănit şi transportat la spital.