Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reţinut în arest de poliţişii bihoreni şi procurorii DIICOT după ce, la domiciliul său, a fost descoperită o armă letală şi una cu aer comprimat, deţinute ilegal, dar şi un permis de conducere fals.

 

Poliţiştii bihoreni, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au efectuat, marţi, o nouă acţiune în cadrul operaţiunii naţionale "Tunetul", care a vizat şi depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală şi contravenţională. "În urma efectuării a două percheziţii domiciliare, poliţiştii au descoperit în locuinţa unui orădean, de 31 de ani, domiciliat fără forme legale în Oradea, cu domiciliul în Franţa, o armă letală lungă cu glonţ, având elementele de identificare acoperite cu o peliculă de vopsea, o armă neletală lungă cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, ambele supuse regimului autorizării, pe care acesta le deţinea în mod ilegal. De asemenea, a mai fost descoperit un permis de conducere pe numele bărbatului, asupra căruia există suspiciunea că ar fi falsificat", a precizat Alina Dinu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor. Cristian Băncescu a fost reţinut în arestul IPJ Bihor pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă. Împotriva sa cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, deţinerea fără drept de armă neletală supusă regimului autorizării, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.