Rex, un câine polițist care a ajutat de-a lungul carierei la prinderea multor infractori, printre care și patru criminali, a fost „scos la pensie” din motive medicale. El a fost însă adoptat de instructorul său din cadrul IPJ Brăila.

 

Povestea lui Rex începe în anul 2010, când, după perioada de pre-dresaj, a urmat cursul de ,,preluare urmă miros uman” la Centrul Chinologic Sibiu, unde, la vârsta de 9 luni, a obținut nota 10. Întors acasă, în același an, a participat cu succes la prima lui misiune, mergând pe urmele unui hoț din locuințe, spun reprezentanții Poliției Române, care au prezentat marți povestea lui Rex pe pagina de Facebook a instituției.

„Îmi amintesc cu emoție de toate misiunile desfășurate alături de camaradul meu patruped. Rex a păstrat tradiția familiei. Este născut din câini polițiști de patrulare-intervenție și a crescut cu mine, alături de ceilalți doi frați ai săi, deveniți și ei câini polițiști”, a spus Marian, conductor de câini polițiști al IPJ Brăila.

De-a lungul carierei, Rex a contribuit la descoperirea multor infractori, autori de furturi mărunte, tâlhării, omoruri, violuri, precum și la soluționarea unor dispariții de persoane. Marian spune că a mizat cu încredere pe abilitățile lui Rex pentru identificarea și prinderea a 4 criminali, în 2011 și 2015.

După ani de activitate, antrenamente zilnice, aplicații, exerciții și participare la nenumărate misiuni, Rex și-a încheiat activitatea din cauza unor probleme medicale, specifice rasei sale.

„La finalizarea procedurilor de scoatere din activitate, instructorul său ne spune că Rex îi este un camarad pe cinste, prieten credincios și fost coleg de nădejde, pe care l-a adoptat și-l va îngriji cum se cuvine pentru a-i asigura o <pensie> liniștită”, susțin polițiștii.

Rex a fost înlocuit de Gipsy, un câine polițist care participă alături de Marian la rezolvarea altor cazuri.