Trei tineri din Oradea au petrecut prima zi din acest an pe patul de spital, după ce au tras câteva fumuri dintr-o ţigară etnobotanică. Un echipaj de urgenţă a fost solicitat la faţa locului, pentru a acorda orădenilor, în vârstă de 22, 23, respectiv 30 de ani, primul ajutor. Potrivit medicilor, după ce au consumat băuturi alcoolice, tinerii au primit de la câţiva amici ţigări etnobotanice, care se comercializează legal în magazinele de specialitate. Toţi trei au început să se simtă rău, acuzând stări de ameţeală, agitaţie psihomotorie, greţuri şi vărsături şi a fost necesară intervenţia medicilor de urgenţă. De la extaz la agonie a fost doar un singur pas, mai ales că petrecerea de Revelion s-a încheiat la UPU, unde au rămas internaţi o perioadă pentru tratament şi dezintoxicare. Medicii spun că tinerii sunt în afara oricărui pericol, iar starea lor de sănătate a început să se amelioreze.