Tatăl unui băiat de opt ani din satul bihorean Sălişte de Vaşcău a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Beiuş, susţinând că băiatul său a fost agresat sexual de mai multe ori de cinci adolescenţi, cu vârste între 12 şi 14 ani, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Tatăl băiatului a depus plângerea marţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, reclamând faptul că, în cursul lunii iunie, băieţelul a fost supus în repetate rânduri la perversiuni sexuale de alţi cinci băieţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Potrivit unor surse judiciare, copiii se adunau în clădirea pălincăriei din sat unde, după ce consumau băuturi alcoolice, se dezbrăcau şi îl obligau pe cel mai mic să întreţină relaţii sexuale orale cu ei.
Băiatul care a fost ameninţat de adolescenţi a păstrat tăcerea asupra celor întâmplate, însă marţi i-a povestit tatălui său, care a depus o plângere împotriva celor cinci adolescenţi. Fiind vorba despre un caz cu minori, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în competenţa căruia intră rezolvarea acestui caz. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bihor, procurorul Dorel Moţiu, cercetările au fost începute în acest caz, dispunându-se efectuarea unei expertize medico-legale pentru copilul agresat şi audierea celor implicaţi. "Deocamdată, nu ştim care ce implicare a avut în agresarea copilului. Oricum, trei dintre băieţii reclamaţi sunt sub 14 ani şi nu răspund penal. Pentru doi dintre ei, dacă se stabileşte că au săvârşit fapta de care sunt acuzaţi, se va dispune o expertiză psihiatrică. În principiu, la copiii între 14 şi 16 ani capacităţile psiho-intelectuale nu sunt dezvoltate şi nu conştientizează ce au făcut.

Dacă medicii vor stabili că pot fi traşi la răspundere, procurorul va putea hotărî măsurile legale care se impun", a declarat procurorul Dorel Moţiu.