Un salontan s-a ales cu dosar penal după ce a tamponat un camion şi a părăsit  locul accidentului. În plus, poliţişitii au stabilit că acesta nu are permis de conducere şi, atunci când a produs accidentul, se afla sub influenţa alcoolului.

 

Poliţia municipiului Salonta a fost sesizată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că pe o stradă din localitate s-a produs o tamponare fără victime. Agenţii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că un localnic îşi parcase camionul pe marginea carosabilului, iar un autoturism a intrat în coliziune cu partea din spate a camionului, după care a plecat de la faţa locului. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii salontani, a fost depistat autoturismul implicat, care a fost oprit în trafic pe o stradă din Salonta. Maşina, înmatriculată în judeţul Bihor, era condusă de un bărbat de 33 de ani, din Salonta. „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că suspectul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilo-test, rezultând o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Salonta", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.