O reţea specializată în trafic de minori şi prostituţie a fost destructurată, ieri, la Oradea, unde procurorii şi poliţiştii au descins în mai multe locaţii şi au ridicat mai multe persoane. Potrivit anchetatorilor, şapte tinere, trei dintre ele minore, au fost obligate să se prostitueze în apartamente închiriate din oraş sau în hoteluri, unde erau transportate şi păzite atent de proxeneţi.

Descinderile au început ieri dimineaţă, la ora 06.00. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au desfăşurat o acţiune de amploare pe raza judeţului Bihor, pentru destrămarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de minori şi proxenetism. "Din cercetări a reieşit că, în anul 2012, trei persoane ar fi constituit grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de minore, grupare la care au aderat ulterior şi alte persoane. Grupul era format din 12 membri, toţi din judeţul Bihor, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani. Grupul infracţional era organizat pe paliere, fiecare dintre membri având un rol bine determinat", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bihor. Potrivit poliţiştilor, liderii grupului sunt bănuiţi că, în perioada  2012 - 2014, ar fi racolat şi cazat în diferite apartamente închiriate în Oradea, şapte tinere, toate din Bihor, dintre care patru minore, respectiv trei de 16 ani şi una de 17 ani, pe care le-ar fi exploatat sexual în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 şi 75 lei, în funcţie de preferinţele clientului. Pentru racolarea clienţilor, proxeneţii le-au dotat pe tinere cu telefoane mobile al căror număr de apel a fost publicat în ziare locale, la rubrica "Matrimoniale". Uneori, sub pază strictă, victimele erau transportate la hoteluri pentru a se prostitua. Pentru cazurile în care clienţii deveneau violenţi sau refuzau să plătească tariful pentru serviciile sexuale prestate, alţi membri ai grupării interveneau pentru asigurarea protecţiei tinerelor sau pentru a-i determina pe clienţi să plătească. Există bănuiala că membrii grupului infracţional organizat şi-ar fi însuşit sumele de bani câştigate prin exploatarea sexuală a victimelor. Pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a grupării, poliţiştii şi procurorii au efectuat şapte percheziţii domiciliare, în cadrul cărora au fost descoperite diverse înscrisuri şi telefoane mobile, care au fost ridicate în vederea cercetărilor. Totodată, 12 persoane au fost conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere emise pe numele lor, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au cooperat în cauză cu  Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi cu IPJ Bihor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 10 ani, precum şi interzicerea exercitării unor drepturi.