Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, au finalizat cercetările şi au sesizat instanţa de judecată în cazul unui grup de şapte tineri din zona metropolitană Oradea ce se ocupau cu trafic internaţional şi intern de droguri de mare risc, distribuire şi consum de droguri.

 

 

Şapte tineri bihoreni, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, au fost cercetaţi de către poliţiştii Antidrog pentru trafic de droguri. Doi dintre membrii grupului sunt suspectaţi de trafic de droguri, fiind consideraţi şi liderii grupării, iar ceilalţi au fost cercetaţi pentru deţinere şi consum. "Unul dintre cei doi lideri ai grupării este cercetat în stare de arest preventiv. Asupra acestuia au fost descoperite 25 timbre LSD, drog de mare risc, puternic halucinogen, pregătite pentru traficare. În urma efectuării unei percheziţii la domiciliul acestuia, s-au mai găsit alte 118 astfel de timbre, pregătite pentru traficare", a precizat comisarul şef Valerian Şipoş, şeful B.C.C.O. Oradea. Drogurile proveneau din Olanda, fiind introduse în ţară în mod ilegal de către celălalt lider al grupării. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare în lipsă şi, ulterior, un mandat de arestare european, deoarece se sustrage urmăririi penale. Poliţiştii şi procurorii au stabilit că cinci dintre membrii grupării erau şi consumatori de droguri. Stupefiantele erau consumate în locuinţele din Oradea ale unora dintre ei, cei cinci fiind sancţionaţi cu amendă administrativă. Dacă traficanţii vor fi găsiţi vinovaţi, riscă să stea după gratii între 15 şi 25 de ani.