Un grup infracţional organizat, suspectat că a prejudiciat statul român cu peste 88.000 lei prin contrabandă cu ţigări, a fost destructurat de poliţiştii Biroului de Combatere a Crimei Organizate Oradea.

Trei persoane din Bihor şi trei cetăţeni ungari au fost trimişi în judecată pentru contrabandă cu ţigări, aceştia fiind acuzaţi că au introdus în ţară ţigări netimbrate, prejudiciul cauzat statului fiind de 88.000 de lei. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţi Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, cu sprijinul SRI - Bihor, au finalizat cercetările în cazul a şase persoane pentru iniţierea, constituirea şi aderarea la un grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări. Din grupare făceau parte trei persoane din Bihor, cu vârste cuprinse între 27 şi de 36 de ani, dar şi trei cetăţeni ungari, cu vârste între de 38 şi 46 de ani. Liderul grupării era un bărbat în vârstă de 36 de ani, care, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, a coordonat întreaga activitate.  "Bihoreanul este acuzat că a conceput, finanţat şi pus în aplicare, prin intermediul celorlalţi membri ai grupării, activităţile legate de achiziţionarea ţigărilor de contrabandă, depozitarea şi transportul acestora din Ungaria, precum şi preluarea şi distribuirea ţigărilor în România. După achiziţionarea ţigărilor de la magazine de tip duty free situate la graniţa de vest a României şi din Ungaria, acestea erau păstrate în trei depozite clandestine din judeţul Bihor", a precizat inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. În România, ţigările erau comercializate fie direct, către alte persoane fizice, fie în pieţele din Oradea. Rolul cetăţenilor maghiari era de a procura ţigări netimbrate din ţările din spaţiul Uniunii Europene şi de a le introduce ilegal în România. Astfel, la fiecare intrare în România, cetăţenii ungari au introdus câte două baxuri într-o maşină, respectiv 100 de cartuşe de ţigări, care ulterior au fost transportate la depozitele clandestine din judeţul Bihor. Valoarea totală a prejudiciului provocat statului român prin introducerea ilegală în ţară a ţigărilor netimbrate se ridică la suma de 88.000 de lei. Pentru a recupera prejudiciul, poliţiştii şi procurorii DIICOT au pus sechestru pe imobilele deţinute de membrii grupării. Bihoreanul de 36 de ani şi cei trei cetăţeni ungari au fost cercetaţi în stare de arest preventiv pentru 29 de zile, iar ulterior au fost eliberaţi. În mai, poliţiştii şi procurorii DIICOT au finalizat cercetările, iar cele şase persoane au fost trimise în judecată. În cazul în care cei şase suspecţi vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse privative de libertate cuprinse între trei şi 20 de ani.