Locatarii blocului X13 din Aleșd au descoperit, miercuri 11 mai, oseminte umane. La fața locului au ajuns polițiști criminalisti, scrie alesdonlline.ro.

Locatarii care au descoperit oseminte – un craniu si fragmente de oase – au sunat la 112, iar la fata locului au mers politisti de la Serviciul Criminalistic din cadrul poliției Aleșd.

Investigatorii au concluzionat, la prima vedere, că oasele par vechi si de natura umana.

„Miercuri, 11 mai, la ora 15.50, polițiștii bihoreni au fost sesizați prin SNUAU 112 de administratorul unui bloc de locuințe din orașul Aleșd, județul Bihor, că, într-o boxă din subsolul imobilului, care nu mai fusese deschisă de aproximativ 10 ani, a descoperit oseminte umane. Polițiștii de investigații criminale din Aleșd s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că datele sesizate se confirmă, fiind vorba de un schelet uman, aparent întreg, neidentificat deocamdată”, a precizat pentru AlesdOnline, comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.

Osemintele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea expertizării și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii din Aleșd continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru identificarea persoanei și pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs decesul, a mai spus comisarul-șef Fărcuța.

Locuitorii din zonă speculează că ar putea fi scheletul unui bărbat dat dispărut de peste 20 de ani.

Sursa foto: alesdonline.ro