Un elev al şcolii din Hidişelu de Sus a ajuns încătuşat la poliţie, luni, după ce, împreună cu alţi doi colegi, au venit la cursuri băuţi, înjurând şi ameninţând atât cadrele didactice cât şi alţi elevi. Poliţiştii au fost solicitaţi să intervină şi l-au imobilizat pe adolescent, incidentul fiind filmat de un alt copil şi postat apoi, de mama elevului încătuşat, pe reţelele de socializare. Femeia îi acuză pe poliţişti de abuz, aceştia din urmă fiind cercetaţi.

Scandalul s-a petrecut luni dimineaţă, când trei dintre elevii şcolii, toţi în vârstă de 14 ani, au intrat, băuţi, în instituţia de învăţământ. Cei trei ar fi devenit agresivi atât cu colegii cât şi cu cadrele didactice, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia poliţistului care dirija traficul în faţa unităţii de învăţământ.

„Luni, 26 septembrie a.c., la ora 07.35, un polițist de la Postul de Poliție Hidișelu de Sus, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, care se afla în timpul serviciului, în fața școlii din localitate, pentru dirijarea traficului și asigurarea fluenței intrării copiilor la școală, a fost solicitat în mod direct, de cadrele didactice din respectiva unitate de învățământ, să le ofere sprijin, întrucât, conform afirmațiilor acestora, trei elevi ai școlii, toți de 14 ani, ar fi venit la școală sub influența băuturilor alcoolice și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică în școală, nerespectând regulamentul școlar, având un comportament neadecvat, agresiv și proferând injurii la adresa elevilor și a personalului didactic”, a declarat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Potrivit acesteia, polițistul a intervenit în sala de clasă în care se aflau cei trei elevi, doi dintre ei s-au supus recomandărilor polițistului de a aștepta în curtea școlii pentru a fi conduși acasă, însă cel de-al treilea a continuat comportamentul turbulent, proferând injurii, alergând între sălile de clasă și provocând în rândul elevilor indignare și un sentiment de insecuritate.

„Polițistul a solicitat în sprijin un coleg de la același post de poliție, însă, pentru că elevul nu se supunea indicațiilor polițiștilor, în momentul în care a manifestat agresivitate față de un alt elev, pe care l-a îmbrâncit, aruncându-i pe jos ghiozdanul și alte obiecte personale, polițiștii l-au încătușat și l-au condus la postul de poliție din Hidișelu de Sus, unde a continuat tulburarea ordinii și liniștii publice și proferarea de înjurii”, a mai precizat comisarul şef Alina Fărcuţa. Momentul în care adolescentul a fost imobilizat a fost filmat de un alt elev iar ulterior, postat de mama primului pe reţelele de socializare, aceasta acuzându-i pe poliţişti de abuz. Adolescentul a fost sancţionat contravenţional dar minor fiind, amenzile, în valoare de o mie de lei, vor fi plătite de părinţii săi.

„Minorul a fost încredințat familiei, iar pentru comportamentul manifestat a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor Legii nr.61/1991, cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice și pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora”, a mai declarat comisarul şef Alina Fărcuţa. În ce privește modul de intervenție al polițiștilor, conducerea inspectoratului a dispus, de urgență, efectuarea de verificări prin Biroul de Control Intern, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsuri în consecință.  

„Totodată, referitor la o eventuală agresiune comisă de polițiști asupra minorului, polițiștii Biroului Control Intern s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal  sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, urmând a fi trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, spre competentă soluționare”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

 

Observație scrisă sau scăderea notei la purtare

 

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor a fost anunțat despre incident abia miercuri.

„Din punct de vedere educativ, școala ne-a comunicat că s-au organizat întâlniri cu părinții și elevii. La nivelul școlii a fost convocat atât Consiliul clasei cât și Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în școală. Va fi informat și Serviciul de Asistență Socială și Protecția Copilului să facă și ei o anchetă pentru că este vorba de minori. Școlii i-am solicitat să contacteze Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor pentru a face cursuri de informare și de consiliere atât a celor care au fost implicați în acele violențe cât și celor care au asistat la ele”, a spus, pentru Crișana, șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan, care a mai adăugat că decizia cu privire la sancționarea disciplinară, fie că va fi observație scrisă sau scăderea notei la purtare, o va lua Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în școală.