Şefa DGFP Alba, victima nesăbuinţei propriului şofer
O nouă tragedie în curba de la Pocola
Neadaptarea vitezei la condiţiile unui carosabil umed şi alunecos continuă să facă victime. Deşi prevăzută cu indicatoare rutiere care restricţionează viteza de deplasare, "curba morţii" din Pocola continuă să facă noi victime. Bunăoară ieri, din cauza nesăbuinţei propriului şofer, şefa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, Adela Liliana Ghişoiu, de 42 de ani, a murit, iar alţi doi angajaţi ai instituţiei, directorul DGFP Alba şi un informatician, au fost grav răniţi.
Accidentul rutier s-a produs în localitatea Pocola, după ce Ioan Beldean, şofer la DGFP Alba, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed. Bărbatul conducea maşina de serviciu Daewoo Nubira şi, la intrarea într-o curbă, a pierdut controlul volanului, maşina izbindu-se de un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului, şefa DGFP Alba, aflată pe locul din faţă dreapta, nu a mai putut fi salvată, cu toate eforturile echipajelor medicale de urgenţă ajunse la faţa locului. Ocupanţii locurilor din spate, Iosif Schiau şi Ştefan Bal, ambii în vârstă de 52 de ani, angajaţi şi ei tot la Direcţia Finanţelor Publice Alba, au fost grav răniţi, fiind internaţi la secţia de urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Cei trei finanţişti din Alba Iulia se îndreptau spre Oradea, unde urmau să participe, azi, la cursurile Centrului Zonal Oradea ale Şcolii de Finanţe Publice. În urma accidentului, şoferul Ioan Beldean a scăpat fără răni grave, dar a fost reţinut de poliţişti pentru cercetări. Totodată, oamenii legii au deschis o anchetă în urma căreia se vor stabili cu exactitate condiţiile în care a avut loc accidentul, în funcţie de rezultat fiind luate măsurile legale care se impun.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.