Şofer pericol pe şosele, internat cu poliţia
Un bărbat care conducea haotic, inclusiv pe contrasens, depăşind chiar şi pe trecerea de pietoni, a fost prins de poliţişti şi internat involuntar într-un spital de specialitate. Şoferul a rămas fără permis de conducere pentru 510 zile.
Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, joi, 8 decembrie, la ora 10.20, IPJ Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112, că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism la ieșirea din municipiul Oradea, înspre localitatea Biharia, are un comportament haotic în trafic. Acesta ar fi circulat pe sensul opus de circulație pe raza localităților Oradea, Biharia, Satu Nou, Tămășeu, Roșiori și ar fi depășit neregulamentar, inclusiv pe trecerea de pietoni. Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia l-au interceptat în trafic, însă bărbatul a refuzat să oprească la semnalul legal al polițiștilor, continuându-și deplasarea până la intrarea în localitatea bihoreană Diosig, unde a virat la stânga, pătrunzând într-un șanț.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
“Persoana care a condus autoturismul a fost identificată ca fiind un bărbat de 45 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, bărbatul a fost testat preliminar pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, rezultatul fiind, de asemenea, negativ. În consecință, bărbatul a fost sancționat contravențional cu 16 puncte amendă, în valoare 2.320 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 510 zile”, a declarat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. De asemenea, pentru că autoturismul condus de acesta nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare în partea din față, polițiștii au dispus și retragerea certificatului de înmatriculare a vehiculului. Totodată, bărbatul a fost internat involuntar într-un spital din municipiul Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.