Echipajele Poliţiei Rutiere au depistat, marţi, pe şoselele din Bihor, mai mulţi conducători auto care s-au urcat la volan deşi nu deţineau permis de conducere sau se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii din Bratca l-au depistat pe S.A., de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că maşina nu este înmatriculată, iar numerele aplicate sunt false. Şi poliţiştii din Suplacu de Barcău l-au depistat pe R.I., de 29 de ani, în timp ce conducea pe DN 19 un autoturism înmatriculat în Franţa, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Tot marţi, în jurul orei 21.30, poliţiştii din Şuncuiuş l-ai oprit pentru control pe S.T, de 48 de ani, care nu avea nici el permis de conducere. În toate cele trei cazuri s-a întocmit dosar de cercetare penală. Nici şoferii care s-au suit băuţi la volan nu au scăpat de echipajele din trafic. Astfel, marţi seara, poliţiştii din Popeşti l-au depistat în localitatea Voivozi pe B.G., de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost depistat H.S., de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge. În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi în trafic au mai fost aplicate 354 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.200 lei, reţinute, în vederea suspendării, 11 permise de conducere şi constatate - 34 de tamponări. Cele mai multe amenzi, 117, au fost pentru viteză, peste 40 de pietoni fiind sancţionaţi pentru traversări neregulamentare.