Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Delani a fost reţinut de poliţişti după ce, marţi noaptea, ar fi accidentat mortal un bărbat şi ar fi fugit de la faţa locului. Victima a fost găsită pe şosea de un trecător, care a şi alertat autorităţile. 

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, marți, la ora 23.49, Poliția Municipiului Beiuș a fost sesizată de un localnic că pe drumul județean 764, între localitățile Beiuș și Delani, se află un bărbat căzut pe carosabil. „Echipajul de poliție care s-a deplasat cu operativitate la fața locului a identificat persoana respectivă ca fiind un bărbat de 72 de ani, din localitatea Delani. A fost solicitată prin SNUAU 112 intervenția unui echipaj medical, însă, cu toate manevrele de resuscitare efectuate, persoana a decedat. În cauză a fost constituită o echipă complexă de cercetare formată din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Beiuș, Serviciului Rutier și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, reprezentanți ai Serviciului de Medicină Legală Bihor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru efectuarea de cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul, existând suspiciunea că ar fi victima unui accident rutier”, a declarat, ieri, subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma cercetărilor efectuate anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul de 72 de ani a fost victima unui accident. Joi, poliţiştii l-au identificat şi pe suspect, un bărbat de 32 de ani, din localitatea bihoreană Delani. „Acesta este bănuit că, la 30 august a.c., la ora 23.45, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 764, pe direcția Beiuș - Delani, a accidentat mortal victima, care, în calitate de pieton, se afla culcată pe carosabilul drumului județean. După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției”, a mai precizat Alina Dinu. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar ieri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și la Judecătoria Beiuș, cu propunere de arestare preventivă.