Şoferul era drogat, victima, un pieton, era băut - Accident pe DN1
Un bărbat a ajuns la spital pentru îngrijiri, după ce, luni, a fost accidentat de un autoturism, în timp ce circula ca şi pieton. După testările poliţiştilor a reieşit că şoferul era drogat iar victima, sub influenţa alcoolului.
Polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați, luni, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin 112 că, în localitatea Tileagd, s-a produs un evenimet rutier. La fața locului, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, împreună cu polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au constatat că, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.1, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat un bărbat de 63 de ani, din Tileagd, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis. În urma testării bărbatului de 34 de ani, care conducea autoturismul, cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că pietonul prezenta o concentrație alcoolică de de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.