Șoferul unui autoturism a intrat, neregulamentar, în depășirea unui tir - Accident cu doi răniți grav, în Urvind
Doi bărbați au ajuns la spital, duminică seara, cu multiple leziuni, după ce unul dintre ei, un șofer în vârstă de 62 de ani, a intrat neregulamentar într-o depășire, trei mașini și un tir fiind implicate în coliziune.
Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, duminică seara, la ora 21.16, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit prin 112 că pe DN., în afara localității Urvind, județul Bihor, s-a produs un accident rutier. Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, în jurul orei 21.14, în afara localității Urvind, un bărbat de 62 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe direcția Cluj – Oradea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, fără a se asigura corespunzător din sens opus, ar fi efectuat o manevră neregulamentară de depășire a unui autotren cu semiremorcă, condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 28 de ani, din comuna Diosig, și ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 35 de ani, din comuna Vadu Crișului, acroșând, în același timp, semiremorca autotrenului. Ulterior, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar, pe direcția Oradea – Cluj, de un bărbat de 42 de ani, din localitatea Tinăud, iar apoi s-a oprit în afara carosabilului, pe partea stângă a direcției sale de deplasare. ”În urma accidentului rutier, bărbatul de 62 de ani, din Ungaria, care conducea primul autoturism și cel de 42 de ani, din Tinăud, care conducea cel de-al treilea autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative pentru trei dintre conducătorii autovehiculelor implicate, iar bărbatului din Ungaria i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța. Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.