Primarul comunei Paleu, Somogyi Ludovic, condamnat la un an şi două luni de închisoare cu suspendare, a rămas fără funcţia de edil, Prefectura Bihor anunţând ieri că mandatul acestuia a încetat de drept ca urmare a deciziilor instanţelor în ceea ce îl priveşte. Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii, atribuţiile lui Somogyi vor fi preluate de viceprimar.  

Prefectura a anunţat, ieri, că, potrivit prevederilor legale, prefectul judeţului Bihor, Claudiu Adrian Pop,  a emis, miercuri,  un ordin privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Paleu, Somogyi Ludovic.

"Acest ordin are la bază Sentința Penală  nr. 344/2014, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 24.11.2014, rămasă definitivă la data de 18.05.2015 prin Decizia Penală nr. 358/A/2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 4933/111/2013,  potrivit căreia primarul comunei Paleu, domnul Somogyi Ludovic, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. În această situație mandatul acestuia încetează de drept, prefectul constatând prin ordin situaţia respectivă", se arată în comunicatul Prefecturii. Potrivit aceleiaşi surse, s-a avut în vedere şi o decizie a Înaltei Curţi, conform căreia prevederile legale cu privire la încetarea de drept a mandatului de primar se aplică și în situația condamnării la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării acesteia. Potrivit legii, atribuțiile de primar vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Paleu. Somogyi Ludovic a fost condamnat definitiv în dosarul în care preotul ortodox Vasile Bicăzan, parohul Bisericii Sf. Duh Mângâietorul din Ioşia Nord, şi doi prieteni ai săi au fost judecaţi pentru înşelăciune, după ce s-au împroprietărit fără drept pe mai multe hale industriale din Ferma 10 a Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă aparţinând Universităţii din Oradea. Judecătorii de la Curte au menţinut pedepsele aplicate de prima instanţă, Tribunalul Bihor. Astfel, Vasile Bicăzan, Petru Bulzan şi Gheorghe Rugan au fost condamnaţi la câte 2 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 2 luni. Reprezentanţii Primăriei Paleu, cei care au întocmit actele false cu care preotul şi ceilalţi doi inculpaţi s-au împroprietărit fără drept, au rămas, de asemenea, condamnaţi penal. Bernath Noemi, funcţionară în cadrul Biroului Finanţe din cadrul Primăriei Paleu, a fost condamnată la 1 an închisoare cu suspendare pe o perioadă de 3 ani, responsabilul de fond funciar al Primăriei, Vinczeffy Alexandru, primarul localităţii, Somogyi Ludovic, secretarul Consiliului Local, Allaga Andrea, şi referentul pe probleme de urbanism Agneta Balla au fost condamnaţi la câte 1 an şi 2 luni închisoare fiecare, pedepse suspendate pe un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. În cazul funcţionarilor instanţa a dispus ca pedeapsă accesorie şi interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Judecătorii au dispus totodată şi anularea adeverinţelor şi restabilirea situaţiei anterioare a proprietăţilor, a căror valoare a fost stabilită printr-o expertiză  la suma de 432.260 lei. Preotul Vasile Bicăzan şi cei doi prieteni ai săi au fost trimişi în judecată după ce au cumpărat mai multe hectare de livadă, însă, profitând de greşeala unui topograf şi ulterior de actele false emise de reprezentanţii Primăriei Paleu, s-au intabulat pe mai multe hale aparţinând Universităţii din Oradea, aflate aproape de terenurile lor.