Şoseaua Borşului - Subsidiară americană cuprinsă de flăcări
Luni seara, în jurul orei 20.30, o fabrică de componente electronice, deţinută de compania americană Plexus, a fost cuprinsă de flăcări. O comisie formată din specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor a investigat circumstanţele izbucnirii incendiului şi a stabilit că acesta a fost cauzat de un aparat electric defect lăsat sub tensiune, pagubele ridicându-se la aproximativ 500.000 de euro.
Echipajele Detaşamentului 1 şi 2 Pompieri Oradea au fost solicitate să intervină luni seara, în jurul orei 20.30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Oradea, pe Şoseaua Borşului, la o fabrică de componente electronice, deţinută de compania americană Plexus. "Incendiul a izbucnit la o societate comercială care avea ca obiect de activitate fabicarea de componente electronice. La locul intervenţiei s-au deplasat patru autospeciale din cadrul subunităţilor de intervenţie. La sosirea acestora, incendiul se propagase la mansardă şi acoperişul unei clădiri administrative, fiind afectată o suprafaţă mare", a precizat lt. Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Potrivit acestuia, timp de aproape trei ore, pompierii militari, sub comanda prim-adjunctului inspectorului şef, lt. col. Claudiu Zoicaş, au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi pentru limitarea propagării acestuia la hala de producţie. În urma incendiului a fost distrus acoperişul clădirii pe o suprafaţă de circa 450 mp, mobilierul de la mansardă, instalaţia de climatizare şi instalaţia electrică de la mansardă, precum şi elementele de tâmplărie. "În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui aparat electric defect lăsat sub tensiune", a mai precizat lt. Herţe. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, focul izbucnind la o oră la care în incinta societăţii nu se desfăşurau activităţi de producţie. Potrivit unui comunicat al companiei, nu au fost afectate spaţiile de producţie. "Incendiul a izbucnit după încheierea orelor de lucru, clădirea fiind neocupată, iar focul nu s-a extins în spaţiile de producţie. Echipa noastră de la faţa locului, din Oradea, gestionează situaţia şi încearcă să reia operaţiunile cât mai repede cu putinţă. Suntem concentraţi pe asigurarea continuităţii furnizării de produse către clienţi", se precizează în comunicatul emis.
Compania americană, producătoare de echipamente electronice şi pentru industria de apărare, va investi 6,2 milioane de euro în Parcul Industrial "Eurobusiness Park" din Şoseaua Borşului. În luna mai, consilierii locali orădeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, concesionarea către compania americană a unei suprafeţe de 90.000 de metri pătraţi de teren pentru amenajarea unor spaţii de producţie, birouri şi depozite. Contractul ar urma să fie semnat în această toamnă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.