Un tractor răsturnat pe un drum forestier din Vadu Crişului a pus capăt vieţii a două persoane. Ieri dimineaţă în jurul orei 6.00, un bărbat de 34 de ani conducea un tractor fără cabină pe drumul forestier, alte două persoane aflându-e pe aripa vehiculului. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu tractorul într-un şanţ adânc. "În urma accidentului, cei doi localnici aflaţi pe aripile tractorului, respectiv un bărbat de 34 de ani şi un tânăr de 15 ani, au suferit leziuni care le-au provocat decesul. Corpurile victimelor urmează a fi supuse necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu. Cercetările sunt continuate de poliţiştii oraşului Aleşd.