Surprins de proprietar, suspectul l-a atacat ca să scape - Arestat pentru tâlhărie calificată
Un orădean bănuit că ar fi tâlhărit un bărbat în propria locuință a fost reținut de polițiști și arestat de magistrați.
Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, luni, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 2 spre 3 octombrie a.c., în jurul orei 04.35, ar fi pătruns, prin escaladare, în curtea unui imobil din municipiul Oradea, iar apoi, profitând de faptul că ușa de la intrarea în locuință fusese lăsată închisă, dar neasigurată, ar fi pătruns în locuință și, din interior, ar fi sustras patru telefoane mobile, în valoare totală de 2.500 de lei. „Bărbatul este bănuit că, pentru a-și asigura scăparea, l-ar fi agresat pe proprietarul locuinței, un bărbat de 44 de ani, care l-ar fi surprins în timpul comiterii faptei. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 7 și 8 zile de îngrijiri medicale”, a precizat Alina Fărcuța. Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiștii orădeni. Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe bărbatul de 31 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a suspectului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.