Un arădean transmite anchetatorilor salutări? din Peru! 20 aprilie 1999. Pe câmpul situat între localităţile Boiu şi Ciumeghiu, un localnic, aflat la munca câmpului, pe un tractor, a zărit, întinse pe pământul reavăn, două trupuri inerte. Ramona Florica Magda şi Marinela Dan, ambele în vârstă de 18 ani, din comuna Avram Iancu, muriseră. La câţiva metri de ele, o Dacie de culoare crem, înmatriculată în judeţul Arad, zăcea, abandonată, într-o insulă de noroi. Cele două fete părea că dorm. ?Le-am strigat, dar n-am primit vreun răspuns. Atunci, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Am anunţat postul de Poliţie?, povestea, a doua zi, Aurel S., omul care a descoperit una dintre cele mai oribile crime comise în judeţul Bihor? O dimineaţă fatidică? În dimineaţa fatidică de 20 aprilie 1999, la ora 6.30, cele două tinere au părăsit comuna natală, îndreptându-se spre Liceul Agricol din Salonta, unde ambele erau eleve în clasa a XII-a. Ca în alte dimineţi, au apelat la serviciile şoferilor de ocazie. Dacia crem, cu numărul de înmatriculare 4-AR-3216, s-a apropiat de ele. Fără nici o teamă, fetele au urcat în autoturism. Au ajuns, în scurt timp, în Ciumeghiu, comuna situată la jumătatea distanţei dintre localitatea de baştină şi Salonta. În loc să-şi continue drumul, şoferul a luat-o pe drumul spre Boiu, unul dintre satele aparţinătoare. Foarte probabil, fetele au protestat. Cuvintele lor s-au pierdut, însă, duse de vânt? În după-amiaza aceleiaşi zile, din ceea ce au fost două adolescente pline de viaţă, n-a mai rămas decât amintirea. 22 de lovituri de cuţit, respectiv 14. Astfel au fost ucise cele două tinere. Arma crimei, un cuţit cu lama de 25 de centimetri, a fost găsită la câţiva metri de victime. ?Cel care le-a înjunghiat a făcut-o, după toate aparenţele, în timp ce fetele au încercat să scape, pe la spate. Nu au existat urme care să ateste vreun raport sexual sau vreo tentativă de acest gen. Nu ştim de ce le-a ucis?, au declarat, la acea vreme, anchetatorii. De menţionat că trupurile neînsufleţite au zăcut, în câmp, din seara zilei de marţi până a doua zi, dimineaţa. Poliţiştii, sesizaţi cu o seară în urmă, au ajuns la locul faptei în jurul orei 20.00, când, datorită întunericului, nu era posibilă ridicarea de probă. Înfăşurată în saci de plastic, amintirea fetelor a ?dormit?, pentru ultima oară, sub cerul înstelat? Maşina era furată! În 21 aprilie 1999, poliţiştii şi procurorul au început investigaţiile la faţa locului. După depistarea celor două cadavre, au fost căutate, în împrejurimi, orice dovezi care puteau duce la stabilirea identităţii lor. Câteva caiete de şcoală, pe care era înscris ?XII B?, un buletin de identitate şi câteva poze erau singurele indicii. Astfel că s-a aflat cine era una dintre fete: Ramona Florica Magda, în vârstă de 18 ani. Identificarea celei de-a doua a fost făcută câteva minute mai târziu: era colega de clasă a Ramonei, şi în acelaşi timp, consăteana ei, Marinela Dan. Cât despre persoana care le-a ucis, existau prea puţine urme. Dacia crem, găsită în apropiere de corpurile celor două tinere, aparţinea unui inginer din Arad şi a fost declarată ca fiind furată în dimineaţa aceleiaşi zile. ?De altfel, după traiectoria urmată de maşină, se părea că şoferul nu cunoştea prea bine zona? - au declarat, la data uciderii fetelor, anchetatorii. Cum autoturismul era furat, atenţia lor s-a îndreptat spre cercul hoţilor cunoscuţi de maşini din judeţul vecin. Unul dintre ei era Constantin Avădanei, născut la data de 14 februarie 1974, în Arad? După cinci ani, căutat prin Interpol, în Peru! Între crima de la Boiu şi arădeanul Constantin Avădanei au fost stabilite mai multe legături, el fiind unul dintre principalii suspecţi. Şi asta după ce, iniţial, poliţiştii au urmat alte piste: un tânăr descoperit beat într-un şanţ, doi salontani etc. Cu siguranţă, criminalul nu a dorit realizarea unei crime perfecte. Şi, totuşi, aproape că a reuşit: în urma lui a rămas doar un fir de păr, găsit în mâna uneia dintre fete. O dovadă analizată şi expertizată de mai multe ori, inclusiv prin încercarea de a identifica ADN-ul criminalului, la Laboratorul de specialitate din Craiova. Dar, susţin anchetatorii, proba nu e tocmai concludentă: ?Avădanei este doar suspect de comiterea dublului asasinat, dar nu s-a putut stabili, cu certitudine, că acel fir de păr îi aparţine lui?, ne-a declarat, ieri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Şerban Blaj. La rândul său, şeful Poliţiei Judeţene, comisarul-şef Gheorghe Chereji, ne-a informat că Avădanei este doar suspect în cauză: ?Respectivul a trimis, prin avocat, o scrisoare, în care preciza că este în Peru, dar că nu are nici o legătură cu dublul asasinat de la Boiu. El a fost dat în urmărire generală şi internaţională pentru alte fapte, respectiv pentru mai multe furturi de maşini. Pe numele său, procurorii de la Tribunalul din Arad au emis un mandat de arestare, fiind învinuit de comiterea unor furturi?. La rândul lor, procurorii bihoreni continuă ancheta. Situaţia sa juridică nu este clară, deocamdată. În ceea ce priveşte crima de la Boiu, de la a cărei comitere se împlinesc, în curând, cinci ani, aceasta îşi aşteaptă, încă, răspunsurile. Moartea celor două adolescente, ucise cu bestialitate, mai are, se pare, de aşteptat. Şi ne place să credem că se va face dreptate. Nimeni nu merită să moară aşa?