Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de L.E., de 44 de ani, din Municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

Acesta este suspectat că, în cursul lunii august  2011, în calitate de reprezentant comercial al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Oradea, şi-ar fi însuşit şi ar fi folosit în interes personal 6.100 lei, bani rezultaţi din vânzarea produselor oferite spre comercializare de firma respectivă. Poliţiştii bihoreni de investigare a fraudelor continuă cercetările în cauză cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat.