La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din Girişu de Criş şi Biharia au acţionat pe raza de competenţă pentru depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţilor locale.

Astfel, a fost depistat şi cercetat în stare de libertate un tânăr de 24 de ani, din comuna Girişu de Criş, suspectat că în noaptea de 14 spre 15 septembrie 2005 ar fi pătruns prin efracţie într-o societate comercială din Tărian, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 1.000 lei. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că tânărul este bănuit şi că în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2008 ar fi sustras dintr-un autoturism parcat în comună, diverse bunuri în valoare de 700 lei.Cercetările continuă pentru stabilirea întregii sale eventuale activităţi infracţionale. În cadrul acţiunii au mai fost legitimate 43 de persoane, din care cinci au fost conduse la sediul poliţiei, au fost controlate 53 de autoturisme, a fost reţinut un certificat de înmatriculare, fiind aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.475 lei. De asemenea, au fost ridicaţi în vederea confiscării 6 mc lemne în valoare de 600 lei, transportate fără forme legale.