Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Urban din cadrul Poliţiei Oradea l-au depistat sâmbătă pe M.J., de 37 de ani, din Valea lui Mihai, faţă de care au întocmit acte pentru începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Acesta este suspectat că sâmbătă după-amiază ar fi intrat pe uşa închisă, dar lăsată neasigurată, într-un imobil din Oradea şi ar fi sustras o borsetă cu acte şi produse cosmetice, lăsată nesupravegheată. Prejudiciul a fost recuperat de poliţiştii orădeni, iar cercetările în cauză continuă. Tot sâmbătă, agenţii de ordine publică orădeni l-au depistat pe K.T., de 45 de ani, din Oradea, faţă de care au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Cel în cauză este bănuit că ar fi sustras din faţa unui magazin din Oradea, o bicicletă lăsată de proprietar nesupravegheată şi neasigurată. De asemenea, sâmbătă, agenţii orădeni de ordine publică l-au depistat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva lui T.D., de 46 de ani, din Oradea, suspectat că după lăsarea serii ar fi sustras tablă din cupru din incinta unei societăţi comerciale orădene. „Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările în cauză continuă", a menţionat Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Mai mult, poliţiştii de ordine publică orădeni le-au depistat sâmbătă seara pe orădencele B.C., de 27 de ani, şi C.F., de 23 de ani, suspectate că ar fi sustras diverse produse alimentare din incinta unui magazin din Oradea. „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Oradea", a adăugat Dinu.