Peste 2.000 de persoane au fost legitimate și peste 1.600 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână. Au fost aplicate aproape 350 de sancțiuni și reținute 22 de permise de conducere.

În perioada 4 – 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum. Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor. Astfel, la sfârșit de săptămână, au fost desfășurate 17 acțiuni preventiv - reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 16 filtre, în acțiuni fiind implicați 320 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 73 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii. În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.095 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.613 testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri. În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 348 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 159.055 de lei. Totodată, au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 7 rutiere. Din totalul sancțiunilor, 256 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 121 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 22 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 5 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate 3 depășiri neregulamentare, au fost sancționați 24 de bicicliști, 14 pietoni, 4 sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 9 pentru lipsa ITP, iar 54 de sancțiuni au fost pentru alte abateri. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 22 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 25 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.